Interzicerea fumatului este un subiect sensibil. In Romania, fumatul este un obicei si este destul de greu sa te impui fara o sustinere legala. De cele mai multe ori, fumatul este interpretat ca fiind parte integrata in mediul de socializare, iar managementul unui restaurant cu o clientela in mare majoritate fumatoare, va opta pentru satisfacerea nevoilor clientelei lui majoritare.

Daca fumatul in restaurante este interzis de lege, cum de altfel este impus in mai toate tarile uniunii europene, proprietarii de restaurante vor avea o sustinere legala pentru a implementa aceasta decizie. Trebuie bine inteles faptul ca, la momentul asta Romania este pe harta turistica a Europei, iar cei care viziteaza Romania si ies la masa, nu se asteapta ca fumatul sa fie permis. In plus, o pauza din fumat nu poate face decat bine unui fumator. Primul pas a fost facut de catre restaurantele de volum mare, zona de fumatori este bine delimitatata de cea de nefumatori. Dar, daca analizam dimensiunea incaperilor, foarte simplu ne dam seama care este clientela majoritara, fumatorii fiind pe primul loc.

In afara faptului ca este considerat nociv pentru toti cei din jur, fumatul afecteaza cel mai mult mediul in care se mananca in primul rand pentru ca o experienta culinara include si mirosul pe care nu-l poti distinge daca te aflii intr-un nor de fum. Chiar daca stingi tigara, mirosul se impregneaza.

Intr-adevar, fumul de tigara nu afecteaza gustul mancarii, dar fumatul inainte de a manca afecteaza, pentru fumatori, gustul. Este bine cunoscut si faptul ca gustul mancarii este mai fad pentru fumatori, de cele mai multe ori avand senzatia de nesarat si de aici tendinta de a manca mai sarat in comparatie cu nefumatorii.

Chef Paul Oppenkamp este proprietarul restaurantului The Artist din Bucuresti, una dintre cele mai apreciate destinatii culinare din Capitala. Originar din Hoorn, Olanda, el a lucrat in bucataria ultraluxosului yacht “The World” – cel mai mare mega yacht privat din lume.

Adresa: Strada Nicolae Tonitza 13, sector 3, Bucuresti
Program: Marti – Duminica 12.30 – 23.00 Inchis Luni.
Rezervari: reservations@theartist.ro