Ccei 22 alesi de catre jurati sunt Alexandra Shine, Gabriel Apostol, Mayla Bucci, Irina Bucsa, Sorana Bustea, Rares Calota, Adrian Cepoi, Ramon Chicireanu, Tatiana Danilescu, Maria Dinu, Ovidiu Drugan, Bobby – Bogdan Farcas, Traian Gaman, Anni – Anjani Jaiswal Kumar, Raluca Negru, Alexandru Nita, Adriana Obrocaru, Baz – Petrou Vasilios, Jesica Zamfir, Gabriela Simion, Cristian Sorop si Felicia Tuca.

Seara a debutat cu o prima proba eliminatorie in care cei 76 de concurenti care au primit anul acesta sortul “MasterChef” au fost pusi la treaba de catre cei trei jurati: sa taie legume conform indicatiilor chef-ilor, pana in momentul in care acestia ii vor opri. Astfel, platoul emisiunii de la PRO TV a fost de-a dreptul umplut de munti de legume, de la telina, la ceapa, morcovi sau sfecla, legume care au ajuns direct pe tocatoarele concurentilor decisi sa impresioneze juriul si sa mearga mai departe. Cei care au trecut cu brio de presiunea probei, emotii si degete taiate au avut parte de inca o proba eliminatorie in care un singur ingredient a trebuit sa fie facut vedeta farfuriei: branza. De la tarte si placinte, la prajituri, legume cu sos de branza, papanasi sau saganaki cu branza, prin fata juratilor s-au perindat farfurii variate, unele ademenitoare, altele care au atras critici aspre. Cert este ca in urma acestei probe numai 22 de concurenti si-au pastrat sorturile si, mai mult decat atat, si-au vazut numele inscrise pe ele, semn al intrarii in bucataria “MasterChef”.

Bucuria de a face parte dintre cei 22 a fost insa repede spulberata de emotiile primei intalniri cu celebra Cutie a Misterelor. La prima proba din bucatarie concurentii au gasit ascunse sub cutii patru ingrediente care le-au pus la grea incercare imaginatia si talentul: ridiche alba, bacon, prune si miere. Provocarea juratilor a fost ca toate cele patru ingrediente sa isi gaseasca locul in acelasi plating, intr-o combinatie savuroasa, intr-o armonie a gustului si un echilibru vizual care sa-i faca pe cei trei chefi sa condimenteze totul cu laude. Misiunea s-a dovedit a fi insa una foarte grea si, daca la inceput credeau ca au talent si pricepere in bucatarie, concurentii si-au dat seama imediat ca mai au foarte multe de invatat si ca drumul catre perfectiune este foarte lung. Asa se face ca unii dintre ei au fost pusi sa arunce la gunoi farfuriile care nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor juratilor. Ramon, Felicia sau Traian si-au vazut “operele de arta” direct in cosul de gunoi, in vreme ce Sorana a izbucnit in lacrimi cand chefii i-au spus ca platingul sau are o forma la care nu se astepta nimeni.

La finalul serii insa juratii au anuntat si care sunt cele mai bune doua farfurii: cea a lui Rares si cea a lui Alexandru, acesta din urma fiind declarant si castigatorul probei si al avantajului in etapa de saptamana viitoare.