Uleiul de masline dinamizeaza aromele din mancare, amplifica gustul condimentelor si inmoaie taria dressing-urilor pentru salata. Sunt cateva dintre nenumaratele motive pentru care stii ca e bine sa folosesti uleiul de masline in bucatarie.

Va da un gust aparte oricarui fel de mancare, inclusiv prajiturilor. Unde mai pui ca are nenumarate beneficii pentru sanatate: e bogat in polifenoli si grasimi monosaturate. Adica, grasimi bune pe care le poti include in orice dieta. Nu are trebui insa sa exagerezi. Fiecare gram de ulei de masline are 9 calorii.

Pentru uleiurile virgine si extravirgine de masline ai gasit nenumarate retete in care sa le folosesti. Sunt, insa, cazuri in care ar fi mai bine sa le eviti si sa treci la clasicul ulei de floarea soarelui sau la alte tipuri de ulei, dupa buget.

Foloseste-l cu incredere …

La felurile de mancare care nu necesita gatire sau cele pe care le poti pregati la temperaturi mici. Il poti pune in salate, pe legume pregatite la abur, in legume sotate la temperatura mica, pe paine sau pizza dupa ce le-ai scos din cuptor.

Evita uleiul de masline…

Cand gatesti sau prajesti la temperaturi inalte Motivul? Uleiul de masline are un punct de ardere (atunci cand ti se pare ca fumega tigaia) la o temperatura mult mai mica in comparatie cu alte tipuri de ulei. Punctul de ardere al uleiului de masline este situat undeva intre 185 si 210 grade Celsius. In momentul in care atinge aceasta temperatura toate proprietatile lui bune se distrug si, mai rau, pot sa apara compusi care sunt daunatori sanatatii. Niciun ulei nu este bun in momentul in care ajunge la punctul de ardere de aceea numai anumite uleiuri sunt potrivite pentru prajit fara sa isi schimbe structura moleculara.

Uleiul potrivit pentru mancarea perfecta

  • La temperaturi mici pana la moderate poti folosi uleiuri de nuca de cocos, porumb, masline, susan sau nuci. Aceste tipuri de ulei sunt bune pentru preparate la cuptor la temperatura mica, pentru sotare la foc mic si in salate
  • La temperaturi medii foloseste ulei de nuci de macadamia, de rapita sau sofranas. 
  • La temperaturi inalte sunt indicate uleiurile de avocado, floarea soarelui sau soia.

Cum sa gatesti cu uleiul de masline?

Un alt motiv pentru care ar fi bine sa nu folosesti uleiurile de masline la gatit este faptul ca atunci cand sunt incalzite uleiurile de masline isi pierd savoarea initiala. Sunt minunate insa in orice feluri de mancare care nu necesita incalzire, pentru a scoate in evidenta condimentele folosite, pentru a echilibra felurile de mancare acide (care contin rosii, otet, lamaie, vin).

In general, uleiurile de masline sunt la fel pretentioase in combinatii ca un vin bun asa ca trebuie sa alegi cu grija felurile de mancare la care sa le folosesti. Poti sa adaugi ulei de masline fara griji in: 

  • salate
  • marinade pentru carne rosie, pui, peste sau legume
  • la paste sau legume deja fierte
  • peste paine prajita in loc de unt sau margarina 
  • in piureuri de legume in loc de unt
  • in sosuri