“Am observat ca oamenii se simt din ce in ce mai vinovati ca beau cafea, incearca sa se justifice sau isi recunosc "pacatul" cu capul plecat si asteapta sa fie certati, de parca ar face ceva rau:( De cand nu mai avem voie sa bem cafea? Cine a zis ca nu e buna? Atentie, usor usor ni se induce ideea ca nu numai mancarea, dar si cafeaua sunt dusmanii sanatatii”, a scris nutritionista Mihaela Bilic pe pagina ei oficiala de Facebook.

Iata ce zice nutritionista in apararea cafelei:
“Cafeaua e un antioxidant redutabil, e un tonic cerebral, creste capacitatea de efort si ajuta digestia. Nu degeaba un mapamond intreg consuma cafea, atentia, concentrarea, memorarea, toate sunt stimulate cu ajutorul cofeinei.

Cat despre impactul asupra tensiunii arteriale si frecventei cardiace, sunt doar mituri. In realitate efectul este minim sau inexistent si in niciun caz nu apare de la o cafea. Cine vede ca e sensibil la efectul ei poate sa o evite, dar de aici pana la a spune ca nu ai voie sa bei cafea e cale lunga.

Si acuzatia ca sporeste deshidratarea e nefondata, efectul diuretic al cafelei e minim. Si repet, nu pot aparea neajunsuri daca bei 1-2 cafele/zi, totul tine de moderatie.

Consumata cu masura cafeaua este prietena siluetei: inhiba apetitul, creste arderea grasimilor de depozit si amelioreaza constipatia. Daca suntem mai destepti, mai slabi si mai activi cu ajutorul cafelei, atunci de ce sa nu ne bucuram de existenta ei? Nu lasati pe nimeni sa o includa la categoria vicii si nu renuntati la ea fara motiv... si asa avem atat de putine placeri care ne mai sunt permise :) "

Tu te simti vinovat(a) atunci cand iti savurezi cafeaua de dimineata?